- Domnișoară, colecţionaţi ceva? Şi ochii îi alunecau spre decolteu ca asupra unei prăzi pe care se pregăteşte să o atace.
Bărbați! Îmi vine să-i răspund urmărindu-i pupilele care-i înghiţeau irisul.
- Nu am răbdarea colecţionarului, şi-mi las privirea în jos, amorţită de ciudă că din nou gura nu a vrut să se sincronizeze cu acea picătură de creier rezervată lucidităţii.
Îmi surâde învingător.
Îi răspund cu acelaşi surâs de învingător.
Nu ştie.
Sunt cel mai înverşunat colecţionar. Colecţionez camee, broşe, cercei, coliere, mănuşi dantelate, umbrele de soare, eşarfe, pălării, cămăşi cu dantela şi volănaşe, rochii înflorate, pantofi de toate culorile, genţi din piele, jachete, sacouri, taioare. Stau ore întregi cu privirea atârnată de tot felul de lucruri pe care le adun undeva într-un loc numai de mine ştiut. Le scot din lumea lor şi le port pe fiecare ascultând Armstrong sau Ella Fitzgerald, Edith Piaf. Astăzi am găsit o rochie pe care am asortat-o cu „Gattopardo” lui Visconti, o pălărie pentru „Otto e mezzo” lui Fellini şi o rochie neagră la căderea Nopţii lui Antonioni.
Îmi ţin colecţia ascunsă de omul cu ochii flămânzi.
