Încep să cred...

În ultimul timp mi se întamplă tot felul de lucruri pentru care nu am găsit încă o explicaţie. Merg cu o prietenă să fotocopiem nişte acte şi tipul de acolo nu ne ia bani. Acum câteva zile poftii şi eu ca tot omu' la un suc din ală cu o mie şi una de otrăvuri. Deşi bubuie presa de cât de nocive sunt pentru sănătatea omului, mă gândesc şi eu că dacă n-a murit nimeni până acum, n-oi fi eu prima. Convinsă şi de data aceasta că e ultima dată când mai beau aşa ceva, mă apropii de singurul butic de la metroul din Romană unde văzusem licoarea cu pricina în vitrina. Dar nu reuşesc nici să îi spun tipului ce vreu că îmi şi aruncă în nas un “Am închis!”, deşi nu-mi stă în fire să insist, îmi fac curaj şi îl întreb totuşi dacă poate să îmi dea sucul la care pofteam şi care nu mai suporta nicio amânare. Se pare că pofta îmi curgea din privire aşa că nu zise nimic şi îmi întinse băutura cerută, iar împreuna cu sticla primesc şi o pungă cu perniţe cu telemea. Încerc să mă scuz, îi explic că vroiam doar un suc, dar tipul insistă să iau şi darul din partea lui. Îmi amintesc atunci de cursul de antropologie despre ospitalitate, despre dar şi contra dar, îi zâmbesc, îi mulţumesc, iau punga şi plec.
Astăzi primesc un sms de la un număr necunoscut în care mi se spune că trebuie să mă împac cu mine însumi, să îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce am. Încerc să văd de la cine vine misteriosul sms, dar se pare că nu am nicio şansă.
Persoanele pe care le cunosc în ultimul timp, îmi vorbesc despre necesitatea credinţei şi bunătatea lui Dumnezeu.
Renunţ să îmi mai pun întrebări, încep să cred...

Confesiunile unui fals colecţionar

- Domnișoară, colecţionaţi ceva? Şi ochii îi alunecau spre decolteu ca asupra unei prăzi pe care se pregăteşte să o atace.
Bărbați! Îmi vine să-i răspund urmărindu-i pupilele care-i înghiţeau irisul.
- Nu am răbdarea colecţionarului, şi-mi las privirea în jos, amorţită de ciudă că din nou gura nu a vrut să se sincronizeze cu acea picătură de creier rezervată lucidităţii.
Îmi surâde învingător.
Îi răspund cu acelaşi surâs de învingător.
Nu ştie.
Sunt cel mai înverşunat colecţionar. Colecţionez camee, broşe, cercei, coliere, mănuşi dantelate, umbrele de soare, eşarfe, pălării, cămăşi cu dantela şi volănaşe, rochii înflorate, pantofi de toate culorile, genţi din piele, jachete, sacouri, taioare. Stau ore întregi cu privirea atârnată de tot felul de lucruri pe care le adun undeva într-un loc numai de mine ştiut. Le scot din lumea lor şi le port pe fiecare ascultând Armstrong sau Ella Fitzgerald, Edith Piaf. Astăzi am găsit o rochie pe care am asortat-o cu „Gattopardo” lui Visconti, o pălărie pentru „Otto e mezzo” lui Fellini şi o rochie neagră la căderea Nopţii lui Antonioni.
Îmi ţin colecţia ascunsă de omul cu ochii flămânzi.