Intamplarile unui fluture

Comand mancarea, aleg meniuri cu carne si sosuri pentru ca asa iti place tie. Cand comanzi tu, alegi paste si salate pentru ca stii ca imi plac mie.
- Am fi un cuplu ideal, spui tu de fiecare data dupa ce mananci si iti place mancarea, apoi sorbesti cu pofta din espresso italian pe care te-am invatat sa-l bei.
- Am fi un cuplu ideal, spun eu, daca: si incep sa-ti dictez cuvant cu cuvant lucruri pe care le stii deja pe de rost.
- Am fi un cuplu ideal daca nu ti-ai mai pune atatea intrebari.
- Am fi un cuplu ideal doar ca nu as fi eu. Si atunci ai mai vrea sa fim un cuplu ideal?
In masina tii intotdeauna geamul inchis pentru ca stii ca racesc repede. In masina, tin intotdeauna geamul deschis pentru ca stiu ca iti place sa simti aerul de afara. Nu mai insisti sa-l inchid, pentru ca sti ca daca vei insista il voi deschide si mai tare. Zambesti si-mi repeti aceleasi cuvinte.
- Am fi un cuplu ideal.
Zambesc si iti confirm ca poate am fi un cuplu ideal, daca... dar nu am chef sa-ti spun de ce nu suntem si nu vom putea fi vreodata si oricum chiar daca as avea chef sa-ti spun tot nu ti-as spune, pentru ca o sa ma intrerupi la primul cuvant si o sa continui ironic sa-mi spui ce gandesc.
Vrei sa faci la staga brusc, dar iti amintesti ca am rau de masina si ca ma ameteste orice manevra brusca si o iei lejer, apoi ma privesti dulce si stiu ce ai sa spui. De aceea am sa-ti o spun eu prima:
- Am fi un cuplu ideal, daca...
Nu-ti convine ca imi place din ce in ce mai mult jocul asta. Si ca sa mai ai prilejul sa-mi spui ca am fi un cuplu ideal, scoti un cd din geanta si te faci ca nu ma mai vezi. Te enervezi daca nu-ti spun ca-mi place sau nu ma uimesc nici acum ca ai inceput sa asculti jazz. Am sa ma prefac si eu ca nu observ ca ai inceput sa asculti jazz. Si te enrevezi ca nu observ si intrebi daca imi place, iar eu scot un cd din geanta si iti spun ca as prefera asta. Pui cd-ul si zambesti cand auzi Tudor Gheorghe.
Nu mai spui nimic. Cuvintele iti stau pe buze.
- Oare cum o fi in iad? te intreb eu dupa o jumatate de ora de tacere.
- In iad? In iad se canta jazz...

Despre "o lume" care "se destrama"

"Tantarul i-a cerut Urechii sa se casatoreasca cu el, iar Urechea s-a tavalit pe jos de ras la aceasta propunere. "Cat crezi ca vei mai trai, il intreba ea. Ai ajuns deja un schelet." Tantarul pleca umilit, si de fiecare data cand trecea pe langa Ureche, se oprea sa-i spuna ca e inca in viata." (p.68)
E una dintre povestile pe care Okonkwo, cel mai puternic barbat al comunitatii, o poarta ascunsa in sine si nu o va scoate decat atunci cand va ramane doar cu el insusi. Okonkwo face parte dintr-o lume in care ordinea si oranduiala fac un corp comun. Individul nu exista decat in si pentru comunitate, este parte al unei structuri si slabirea unui element afecteaza intreaga comunitate. Pare o lume continua, o lume care nu poate fi afectata de nimic, o lume in care fiecare are un rol prestabilit si nimeni nu are voie sa incalce cutumele comunitatii. Ruptura se va produce atunci cand Okonkwo va impusca din greseala un tanar care asista la inmormanterea tatalui sau. Va fi ostracizat, condamnat sa plece din comunitate cu toata familia pe o perioada de sapte ani.
Blestemul insa se arata mai tarziu si are fata alba. Aparitia Omului Alb cu impunerea noilor norme si reguli, cu impunerea noilor zei, va duce la destramarea comunitatii.
Romanul este o perspectiva intrinseca al procesului civilizator al colonialismului.

Fata care aduce ploaia

Are ochii de culoarea marii linistite.
Ploaia se tine dupa ea. De cate ori ne intalnim, ploua. Remarcase si ea. Sau poate poarta norii in buzunar si, cand se supara pe soare, ii arunca suvite de ploaie in ochi. “Ai fi utila pe timp de seceta”, i-am zis astazi. A zambit.
Are voce catifelata, filtrata prin muguri de bambus.
Fata care aduce ploaia, iti toarna liniste in suflet. Ii place sa vorbeasca despre arta, despre religie, stie o groaza de lucruri despre gnoza si stele, poezie, literatura si suflet. Rade cu pofta si te face sa vorbesti despre orice. Ii povestesc ce mi s-a mai intamplat si radem amandoua cu pofta. Imi povesteste ce i s-a mai intamplat si radem amandoua cu pofta. Cateodata suntem ambele abatute. Ne intalnim ca sa ne scoatem tristetile la taraba ca doi vanzatori ambulanti. Ne miram, ne plangem de mila, apoi ne amuzam. Eu imi tin sufletul deschis. Stiu, o sa-mi picure liniste.
Isi poarta chipul invelit intr-o frumusete uluitoare, altfel decat frumusetea comerciala, o frumusete desprinsa din frescele renascentine. Acea frumusete calma si plina de energie.
N-am placut-o din prima. Mi se parea rece si aroganta.
Are multe urechi pe care le tine ascunse. Are o ureche speciala cu care aude lucrurile pe care nu le-am pronuntat.
Uneori prietenia poate avea chip, chip de fata care aduce ploaia. Uneori prietenia poate sa-ti picure liniste in suflet. Si intotdeauna are multe urechi.

Dupa o pauza mai lunga

am revenit. Dupa o pauza mai lunga am revenit. Am revenit pentru ca am din ce in ce mai putin timp liber, pentru ca e mai placut sa scrii pe blog decat sa scrii la licenta, pentru ca e mai placut sa scrii pe blog decat sa inveti pentru examenele ce se apropie si e mult mai placut sa scrii pe blog decat sa te gandesti la lucruri mai serioase.
Am revenit pentru ca intre timp am mai facut multe nazbatii de copil neastamparat, am revenit pentru ca vreau sa transform acest blog, dar am revenit si pentru ca vreau sa invat sa vorbesc.