duminică, 19 aprilie 2009

Fata care aduce ploaia

Are ochii de culoarea marii linistite.
Ploaia se tine dupa ea. De cate ori ne intalnim, ploua. Remarcase si ea. Sau poate poarta norii in buzunar si, cand se supara pe soare, ii arunca suvite de ploaie in ochi. “Ai fi utila pe timp de seceta”, i-am zis astazi. A zambit.
Are voce catifelata, filtrata prin muguri de bambus.
Fata care aduce ploaia, iti toarna liniste in suflet. Ii place sa vorbeasca despre arta, despre religie, stie o groaza de lucruri despre gnoza si stele, poezie, literatura si suflet. Rade cu pofta si te face sa vorbesti despre orice. Ii povestesc ce mi s-a mai intamplat si radem amandoua cu pofta. Imi povesteste ce i s-a mai intamplat si radem amandoua cu pofta. Cateodata suntem ambele abatute. Ne intalnim ca sa ne scoatem tristetile la taraba ca doi vanzatori ambulanti. Ne miram, ne plangem de mila, apoi ne amuzam. Eu imi tin sufletul deschis. Stiu, o sa-mi picure liniste.
Isi poarta chipul invelit intr-o frumusete uluitoare, altfel decat frumusetea comerciala, o frumusete desprinsa din frescele renascentine. Acea frumusete calma si plina de energie.
N-am placut-o din prima. Mi se parea rece si aroganta.
Are multe urechi pe care le tine ascunse. Are o ureche speciala cu care aude lucrurile pe care nu le-am pronuntat.
Uneori prietenia poate avea chip, chip de fata care aduce ploaia. Uneori prietenia poate sa-ti picure liniste in suflet. Si intotdeauna are multe urechi.

Niciun comentariu: